Bisoca - un colt de rai

                                         
                                                   TRADITII

Ceea ce i-a impresionat pe vizitatorii de seama ai comunei a fost nu doar frumusetea portului popular, a chipurilor sau a indeletnicirilor locuitorilor, ci si graiul curat romanesc, doinele, baladele, basmele, legendele, strigaturile, obiceiuri ce s-au pastrat, transmise oral din generatie in generatie, pe care oamenii mai in varsta le spun si astazi, pe unele cu placere, pe altele cu un fior de teama pentru vremurile grele, de asuprire pe care le-au trait sau le-au aflat de la inaintasii lor.
          Viata grea a bisocenilor din trecut este prezentata de Panait Istrati in istorisirea „Muribundului din Bisoca”. Venind spre sat, scriitorul aude din gura unui cioban cantecul lui Gheorghilas care, in varianta bisoceana, a plecat de aici cu ceata sa, plin de dor de razbunare, lasandu-se peste vai, pe firul apelor spre a pedepsi multi raufacatori.

Oamenii mai in varsta povestesc despre Simion Paduretu, pe care unii dintre ei l-au cunoscut, acesta trecand in lumea dreptilor prin 1940-1944, plini de respect si de recunostinta, facand aproape un mit din el, pentru actele sale de vitejie in interesul taranilor napastuiti. Despre Simion Paduretu vorbeste si Gh. Andrei in cartea sa  „Tinutul sanzienilor”, publicata in 1984 la editura Albatros.
         Referindu-se la traditii si folclor, tot Gh. Andrei concluzioneaza in cartea sa : „Zona folcloristica Bisoca este conservatoare; cu greu patrund innoirile aici. Se ajunge si acum cu greu in mijlocul bisocenilor, chiar daca soseaua…incinge crestele subcarpatine. Se ajunge greu si mai greu se pleaca.
         Nu-i usoara despartirea de paduri cu poieni de fragi, smaltuite cu toate florile, de casele intunecoase …Potecile lungi prin paduri…sunt fara sfarsit si doar cand ajungi pe culme mai zaresti o poiana. Si atunci prin viata, in preajma unei stanci, fie zanele si ciobanul Bucur, fie calugarii izgoniti de pe pamanturile lor.”
         Autorul se refara aici la legenda lui Bucur ce circula in zona, si despre stanca imensa, de forma unei mese ce se gaseste pe un platou muntos, la o altitudine de 1142 metri, si care se numeste "Masa lui Bucur", si despre care se spune ca a slujit drept masa ciobanului Bucur, dupa unii, sau haiducului Bucur, dupa altii, si ajutoarelor sale. In poiana Seninurilor, din apropiere, erau niste zane care i-au harazit lui Bucur putere, dar si moarte din cauza unui fir de matase.
         Folclorul bisocean a fost sustinut de rapsozi populari, dar astazi acestia au disparut, speram totusi ca prin aceasta actiune o farama de folclor si traditie se va pastra si peste mult timp de acum inainte.

Asupra frumusetii locuitorilor din Bisoca s-a exprimat si inegalabilul pictor Nicolae Grigorescu prin picturile sale : „In pajiste”, „In varful muntilor Bisoca”, „Tarani calari” si „Taranca din Bisoca”. Despre aceasta ultima pictura acesta spunea catre un mare colectionar, Menelas Chircu, caruia i-a dat tabloul : „Ti-am retinut Bisoceanca. Este o inspiratie a dumitale. Este tot asa de frumoasa, naturala cum am cunoscut-o eu si, mai mult dumneata. Am imortalizat prin asta costumul judetului dumitale si un tip de munteanca”.